Continuu, spre urmări

Fără să am motiv acum îți scriu,
Nici un subiect nu-mi vine-acum în minte,
Dar și așa, eu cred, și pun pariu
Că poți citi ușor printre cuvinte.

Ca orice om, trăiesc așa cum pot,
Dar nu mă tem de tot ce va fi mâine,
Nu sunt adeptul unui fals complot
Injurător pentru un colț de pâine.

Multe idei ce-mi vin spre tine fug,
Și mult prea greu în liniște mă lasă,
Îmi pun trăiri, ba chiar simțiri, pe rug,
Dar și tăcând îți spun că ești frumoasă.

Tăcerile, de multe ori, îmi spun
Ce va mai fi, ce zori de zi urmează,
Și mă îndeamnă gândul să-mi adun
Și mintea să mi-o țin, continuu, trează.

Din depărtarea mea, de unde sunt,
Ceva ce simt spre tine mă împinge,
Când visul cu firescul îl confrunt,
Și la final dorința mă învinge.

Mai am simțiri că sunt dezordonat,
Trezindu-mă mereu în miez de noapte,
Voind să știu de ce s-au întâmplat
Atât de multe, nedorite, fapte.

Și nu-ți ascund că tot mereu privesc
Spre drumul ce m-ar duce chiar la tine,
Când stelele privirii se ivesc
Lăsând vederii umbre clandestine.

Prea bine văd, în umbră sunt și eu,
Și-n umbre zbateri țin mereu ascunse,
Dar tot îți scriu, și am să-ți scriu mereu,
Că viața ne va fi întrepătrunsă.

Etichete şi faţete

Am multe întrebări fără răspuns
Ce ştiu că-mi vin din viaţa viitoare,
Lipsindu-mă de-a temerii eroare
Ce-mi spune uneori că-i de ajuns.

Adun dovezi ce simt că-mi contrazic
Principii, de la lume adunate,
Ce-mi spun că e absurd, că nu se poate,
Din ceea ce trăiesc să mă ridic.

Încerc să fiu o vreme ponderat,
Să fiu la fel cu cei ce mă acuză,
Că nebuniei îi găsesc o scuză,
Spunând că fac doar ceea ce mi-i dat.

Chiar fac ceva ce nu am mai făcut,
Las totul să se piardă din vedere
Spunând că sunt ispite efemere
Ce vin din vieţi prin care am trecut.

Dar mult prea multe n-am să pot să las
În pierderea ce n-are regăsire
Decât într-un regret, ca amăgire,
Sau nepuntiţa unui timp rămas.

Orice ar fi, eu caut întrebări
Ce prin esenţa lor să îmi răspundă
Tăcerii ce o simt că-i muribundă
Deşi mă vrea opus unei schimbări.

Şi-n limita fireştilor chemări,
Ce-o văd mereu de-a dreptul infinită,
Mintea o las a-mi fi ca o ispită
Prin multele răspunsuri şi-ntrebări.

Şi cad mereu în lista de proscrişi,
A celor ce sunt plini de etichete,
A celor ce sunt fără de faţete,
Fiind acestei lumi clar compromişi.

Primplanul de paravan

Mult prea multe sunt acum de spus,
Timpul prea-i ajuns doar amânare,
Faptele sunt simplă replicare
Ale unui gând doar presupus.

Acum par toate puse în tipar,
Departe-n nici un fel nu se mai vede,
Iar trecerea-n zadar se întrevede
Prinsă-n tandem cu vise de coşmar.

Iar limita devine un reper
Ce pare existenţei o dovadă
Că poate dintr-o dată să decadă
Din rolu-i de firesc ori de mister.

Nimic nu se-ntrevede a fi leac
Acestei stări complet denaturate
Cu drumuri mai tot timpul perturbate
De ceva ce, normal, e simplu fleac.

Multe-s de spus și puse în primplan,
Tergiversarea dă bogate roade
Ilustrelor finale calapoade
Ce duc trăiri sub fald de paravan.

Meschinăria pare joc frumos,
De multe ori, hoțește, ne înşeală,
Făcându-ne să credem în greşeală,
Negându-i rostul prea periculos.

Iar peste toate, rangul cel înalt
Îl are excelenţa sa, mincuuna,
Cu orizontu-i larg ce, totdeauna,
Face din pas de melc un amplu salt.

Abisu-i orizontul dominant,
Plăcerea e extremă în furtună,
Dând proştilor motiv de-a fi-mpreună
Trăind extazul antirezonant.

Motiv, scânteie şi făclie

Am auzit cândva de nunta ta,
Când tu priveai un drum înspre departe,
Şi chiar doreai uşor să poţi uita
Că numai timpul nu îşi are moarte.

A fost mai greu să dau un înţeles
Mirării ce venea cu-mpotrivire
La prea firescul drum ce l-ai ales
Să-ţi fie port-drapel şi împlinire.

În amintiri, mult timp, te-am rătăcit,
Nici tu n-aveai idei ce e cu mine,
Iluzii şi-ntâmplări ne-au tot dosit
Prin umbre dărâmate de ruine.

Erai acolo, undeva-n trecut,
Aluzie de vis prevestitoare,
Pe care să îl negi nicum n-ai vrut,
Dar nici n-ai pus voinţa la-ncercare.

Ai fost plecată, nu ai stat pe loc,
Ca nu cumva greşeli să mai pot face,
Iar drumul meu, de lacrimi şi de foc
Te-a ocolit, să poţi trăi în pace.

Aseară te-am văzut că mă priveşti,
De parcă vremea veche revenise,
Uitând c-ar trebui să-ţi aminteşti
Că m-ai pierdut pe undeva, prin vise.

Luase pasul gândului avânt
Înspre privirea-mi plină de dorinţă,
Şi te-ai lipsit de-al timpului cuvânt
Spre al avea motiv de dăruinţă.

Toate s-au vrut aşa cum ţi-ai dorit,
Sau poate cum şi eu doream să fie,
În locul şi momentul potrivit
Ca să devii scânteie şi făclie.

Ştiai de mult, deşi ai vrut să uiţi
Că n-ai să poţi mai mult mizând pe luptă
Ca-n vise să tot fim substituiţi,
Viaţa lăsând-o, de păreri, coruptă.

Consum de încercare

Vorbim mereu de simpla întâmplare,
De confruntarea simplelor idei
Și încercăm să le găsim temei
Punându-ne, cu mintea, la-ncercare.

Punem în joc doar fapte consumate,
Sperând că relevante explicații
Vor sta în calea unor complicații
Ce nu se vor de fapte separate.

Ideile tot definesc repere,
Când cazul evident nu-i un model,
Și chiar când adevărul e rebel
Și dreptul de-a fi, concret și-l cere,

Prin limitări mimate ca-mplinire,
Mereu luând nimicuri ca-mprumut,
Dându-le rolul de idol absolut,
Convigerea ajunge definire.

Și tot vorbim de simpla întâmplare,
Când nu găsim reperelor motiv
Când voia are rost imperativ
De-a dovedi că nouă ni se pare.

De multe ori, sub norii de furtună,
Fulgerul vrea a fi luminător
Și umbrele converg, înșelător,
Înspre abisuri ce le tot adună.

Apoi, când vremea pare-nseninată
Din amintiri se-ajunge în război,
Lăsând în urmă lașii drept eroi
Ai luptei de minciună dominată.

Tot acceptăm urmarea indecentă
A ceea ce am refuzat să fim
Când totul era-n formă de sublim
Pierdută de trăirea remanent.

Încă vorbim de simpla întâmplare
Că doar atât putință mai avem,
Credința n-o vedem cu rol suprem,
Și ne trezim uciși de disperare.

Decor de risipire

Viața nu-i un formular stupid
Predispus la termeni și condiții,
Care, nesemnat e invalid,
Pus pe calpod de mari ambiții.

Cu idei turnate în tipar
Cei mai mulți o vor a fi-mbâcsită,
Măsurată cu un calendar
Ce o vrea, de multe ori, grăbită.

Alții, căutând a fi altfel,
O tot dau pe a plăcerii clipă,
Definind-o drept fidel model
Al trăirii fără de risipă.

Unii și-o gândesc prin încercări,
Acceptând-o tot mereu pe fugă,
Sub noian de veșnice-ntrebări
Ce același verb, fugar, conjugă.

În teribilismul obturant
Mulți ajung să cadă la-nvoială
Cu absurdul cel mai aberant
Care cere sorții socoteală.

Libertăți luate cu-mprumut
Pun pe viață cea mai grea dobândă,
Dându-i definiri de rost trecut
Pervertit prin lipsa de izbândă.

Plus și minus infinit se vor
Faptele croite după minte
Căutând ieșirea în decor
Când transpuse-s vorbei prin cuvinte.

Restul e rămas într-un nimic,
Prea puțini mai cred în demnitate,
Alții spun că omul e prea mic
Și prea mulți se tem de libertate!

Altfel, spre definire

Ți-am scris ceva... Am scris voind să știi
Că de acum de multe nu-mi mai pasă
Și de va fi să crezi că întârzii
Va fi un semn c-am să te fur de-acasă.

Cuvintele spun multe, poate tot,
Și va urma schimbarea mult vestită
Prin ceea ce atunci am să socot
Că e o cale bine nimerită.

În fuga spre concretele idei,
Vom zăbovi, mai mult, în miez de noapte,
Știind că toate își găsesc temei
Prin punerea-n prim planul multor fapte.

Unii ne spun că suntem enervanți
Și ne privesc cu sila, ori cu milă,
Că ne vom fi, într-adevăr, amanți,
Chiar ignorând convenția civilă.

Doar să te fur, atât mai pot gândi,
Altfel, prea mult, cu viața ne vom bate
Și vom afla că nu putem trăi
Într-o covalescentă libertate.

Poate vom fi o vreme rătăciți
Și alungați de marile probleme,
Dar vom ajunge, nefiind grăbiți,
Ca definiți de mari trăiri extreme.

Tu îmi vei fi un mal și voi fi val
Spre liniște pierzându-mă în tine,
Fiind astfel ai timpului real
Cei ce trăiesc, oricum ar fi, un bine.

Așa ți-am scris, așa va fi... tu știi
Că-i vremea de a fi toate împlinite,
Să fiu altfel și altfel tu să fii,
Și visele de fapte definite.