Cu mine, spui, și-ai spus, că nu ți-e bine
Deși în mod paradoxal te enervezi,
Spunând că nu mai vrei să îmi cedezi,
Că locul cel dintâi îți aparține.
Iar uneori te pui la îndoială,
Pui la-ndoială faptele firești
Și îmi declari că nici nu mă iubești
În forma ce tu spui că-i ideală.
Prin umbre vechi te vrei acum descrisă,
Uitând de timp, ca minim amănunt,
Uitând de adevărul cel mai crunt
Că mi te-ai vrut, pentru vecii, promisă.
Și nu mai vezi departe, doar aproape
Concretului îi mai permiți idei,
Fiindu-i vieții, în prim-plan, temei,
Ca nu cumva controlului să-ți scape.
Dar fără mine nu îți este bine,
Nu poți să treci de-al dorului tumult,
Și, clipelor, când îți dorești mai mult
Le dai în dar doar simplele rutine.
Când ți se-arătă noaptea că-i reală
Și miezul ei ia formă de tipar,
Simți că firescul vieții calendar
Îți cere, despre treceri, socoteală.
Și-așa-ți aduci aminte, iar, de mine,
Gândindu-te că poți să îmi cedezi,
Uitând, prin fapte să te enervezi,
Că, totuși, doar cu mine-ți este bine.
luni, 26 aprilie 2021
vineri, 16 aprilie 2021
Amprentă de tărâm
Sunt puntea către alt tărâm,
Cu pas deschizător de cale,
Pus ca amprentă-n caldarâm,
Contrând ideile morale.
Contrar ideii de proscris,
Chiar cu speranțele ucise,
Vă sunt, așa cum am promis,
Făuritor de-nalte vise.
Și sunt reper când, prin furtuni,
Uitați de zilele senine,
Crezând în ternele minuni
Întemeiate pe suspine.
Cu pasul meu, greu, apăsat,
Părând de multe ori agale,
Urme în urmă am lăsat
Să știți fugi de-a vieții vale.
Mereu veți ști că-s lângă voi,
Oricum ar fi să fie viața,
Ca vestitor de vremuri noi
Când voi vedeți în jur doar ceața.
Idee voi putea să fiu
Când veți găsi urmări în fapte,
Nemuritor, de-a pururi viu,
Văzut, simțit, în miez de noapte.
Și chiar când nu mă veți simți,
Cuprinși de-a vieții oboseală,
La voi, în vise, voi veni,
Ca să scăpați de îndoială.
Sunt lupul alb ce rar e întâlnit,
Ce nu stă locului o clipă
Și chiar de-i trist și nedormit
Nu-și simte viața în risipă.
Cu pas deschizător de cale,
Pus ca amprentă-n caldarâm,
Contrând ideile morale.
Contrar ideii de proscris,
Chiar cu speranțele ucise,
Vă sunt, așa cum am promis,
Făuritor de-nalte vise.
Și sunt reper când, prin furtuni,
Uitați de zilele senine,
Crezând în ternele minuni
Întemeiate pe suspine.
Cu pasul meu, greu, apăsat,
Părând de multe ori agale,
Urme în urmă am lăsat
Să știți fugi de-a vieții vale.
Mereu veți ști că-s lângă voi,
Oricum ar fi să fie viața,
Ca vestitor de vremuri noi
Când voi vedeți în jur doar ceața.
Idee voi putea să fiu
Când veți găsi urmări în fapte,
Nemuritor, de-a pururi viu,
Văzut, simțit, în miez de noapte.
Și chiar când nu mă veți simți,
Cuprinși de-a vieții oboseală,
La voi, în vise, voi veni,
Ca să scăpați de îndoială.
Sunt lupul alb ce rar e întâlnit,
Ce nu stă locului o clipă
Și chiar de-i trist și nedormit
Nu-și simte viața în risipă.
duminică, 11 aprilie 2021
Reper în nerăbdare
Îți sunt reper și piatră de-ncercare,De la-nceput ți-am spus, am fost cinstit,Ca drept mergând, știind să ai răbdare,Golgota să o ai ca țel finit.N-am pus, în nici un fel, la îndoialăPuterea-ți de-a-ntreba printr-un răspuns,Însă știam că fără de migalăRăspunsul n-o să-ți fie de ajuns.Te-am îndemnat, prin firea mea, la fapteCroite pe tiparul omenesc,La ceas de seară și în miez de noapte,Și-n miez de zi, de-așa a fost firesc.Ieșind din felul ordinii comune,Ieșind din categoricul banal,Voie ți-ai dat ideii de-a supuneChiar și contrariul planului real.A fost un tot, format din nopți și zileÎn care n-aveai cum să nu-nțelegiCă dincolo de întrebări subtileÎți voi lăsa puterea să alegi.Eu chiar știam c-ai să alegi în pripă,Știam că n-ai să vrei să schimbi nimic,Lăsând chiar și trăirea în risipă,Numindu-mă un om cu rolu-i mic.Găsit-ai calea ce-o credeai ușoarăGăsind plecarea drum normal, firesc,Ca adevărul trist să nu te doarăCă-n tine eu, de-a pururi, dăinuiesc.Dar totul e o nouă rătăcire,Privești din nou un orizont suspect,Ce-ți dă avânt de falsă tălmăcireA simplului, firescului aspect.Reperele, fără să știi, se schimbă,Și-ai să te vezi, schimbată, în oglinziCe nu vorbesc aceeași veche limbăȘi nu-ți mai dau motive să te-aprinzi.N-ai să-nțelegi, n-ai să mai ai răbdare,Cu neputința ta te vei lovi,Că ea, punându-ți viața la-cercareVa încerca mereu a te trezi.Și-n zori de zi, o zi ce nu-i departeVa fi să vezi un nor, răzleț, pe cer,Ce îți va fi imbold și semn de carteA ceea ce îți spun... Că sunt reper...Ca piatră de-ncercare, într-o noapte,Ce se va face noapte de hotar,Leac îți voi fi, prin cumulul de fapteCu rol fixat de-al vieții calendar.Apoi va fi întâia zi seninăȘi-ntâia zi cu rost și cu temei,Când n-ai să-ți mai găsești o altă vinăSimțind că ești femeie-ntre femei.
vineri, 9 aprilie 2021
Contur de pereche
La ceas de seară stau în așteptareOprind din arderi stelele ce cad,Reîntregind a vieții întâmplareCe-a readus pâraie vechi în vad.Tivind un colț zilei începute,Avidă de-a ne-mpinge în neant,Răgaz nu am căci știu, mi-s cunoscute,Cele ce poartă marca 'important'.Stea lângă stea... Se vede, în pereche,Lumina dau, la schimb nu cer nimicȘi nu se tem de cei ce, la ureche,Minciuni nerușinate le tot zic.Chiar noapte ce o cred, cei mulți tăcută,Dă multor adevăruri un conturPrin care lumea e altfel văzută,Prin orizontul ei mereu obscur.Tocmai așa tăcerea ei vorbeșteCu cei ce vor s-audă timbru-i clarPăstrând un ritm ce nici nu se grăbește,Nici nu se vrea o trecere-n zadar.Și doar așa, din visele uitatePrintr-un cotlon al multor amăgiri,Se regăsește clipa care poateRedefini firești redefiniri.
marți, 6 aprilie 2021
Evaziv de plan extins
Cele dintâi cuvinte-au spus de toate,Ideile au plan mereu extins,Tentința lor voind mereu a scoateVederii vieții foc deja aprins.Sintetizând, punctat, doar amănunte,În primul plan, ai pus ce nu ai spus,Ca toate, când vor fi să se confrunteSă se așeze drept, ori jos, ori sus.Chiar dacă, prin destula înălțime,Nimic nu se arată dovedit,Toate își au concretă profunzimeȘi țel real, de clipe definit.Prin clare suprapuneri deductive,Ideile se întrețes firescȘi orice-ar fi, accente evaziveDuc tot mereu spre rostu-ți omenesc.Cuvinte-au vorbit, și-au pus amprentaPe marele-adevăr din viitorCând fi-vei, mai mereu, adolescentaCe-și va avea dorințele cu dor.Ideile au curs și-au dat o formăConsensului de treceri peste prag,Simțind, în profunzimi, marea reformăCe mari neînțelesuri dă-n vileag.Mi te-au descris cum fi-va să se vadăTrupu-ți golit de-al hainelor secret,Lăsându-mi-te, tainic, noaptea, pradăCa să mă știi ca om real, concret.Și-au spus, concret, cum se va ști urmareaFiindu-ți adevăr definitivCând lumii va da semne întâmplareaCă totul a fost clar, imperativ.
sâmbătă, 3 aprilie 2021
Miză de criză
Azi toată omenirea e în criză,și-i tot mai mare lipsa de idei,cum mare e și lipsa de temeila cei ce pun chiar libertatea miză.Mulți sunt cobai ai propriei neștiințe,ei sunt cobai ai lipsei de-adevăr,de-aceea iau extremele-n răspărși-și au idolatriile credințe.Privesc mereu, în jurul lor, cu frică,chiar de dușman iau simplul calendar,văzând că ei sunt trecere-n zadar,și asta, viața, mult le-o mai complică.În frica lor, ce spun c-o au, de moarte,stă lipsa de motiv și hotărâride a trăiri urcări și coborâriîn drumul ce așa e-n spre departe.Dar drumul lor, voit pe scurtătură,nu are loc de drumul tuturor,împiedicat de-al umbrelor decorși mult prea multa lipsă de măsură.Mișcarea de repere în derivăare un rol, spun cei fricoși, normal,că nu-i firesc să fii principialși nici să ai o largă perspectivă.O mare, tot mai mare-nghesuialăse vede-n închinarea pe la porțide parcă pe pământ trăiesc doar morți,avându-și viața simplă brambureală.Tocmeala e la mare prețuire,principii vechi, mințit, se ocolesc,găsind pe cei ce doar la bani gândesccum tot vorbesc de marea dăruire.Se zvârcolește lumea, criza-i mare,mulți fug de-a se gândi la viitor,alții visează drum înălțătorfugind și ei de semnul de-ntrebare.Nimic nu-i clar, scăparea nu se vede,norii furtunii sunt la orizont,tăcerea e chiar ea al luptei front,dezastrul mondial se întrevede.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)